Societate Profesională Notarială Korodi-Popa Aurelia-Nicoleta - Sabău Carmen

Rolul Notarului Public

Prin competenţele oferite de lege, notarul public îndeplineşte o funcţie socială de mare importanţă, fiind aproape de cetăţeni în toate momentele importate ale vieţii, de la logodnă şi căsătorie la cumpărarea primei proprietăţi, în activitatea antreprenorială şi în domeniul societăţilor comerciale, la desfacerea căsătoriei şi împărţirea patrimoniului, până la dispoziţiile de ultimă voinţă şi în materia moştenirilor. De asemenea, el are obligaţia legală de a-i ocroti şi asista pe cei mai slabi sau defavorizaţi, ca minorii sau persoanele vârstnice.

Principalele atribute ale activităţii notariale sunt încrederea şi eficienţa.

Încrederea se bazează pe imparţialitate, toate părţile fiind asistate în mod egal, fără părtinire, pe o pregătire juridică de înalt nivel şi pe natura de agent învestit cu autoritatea statului, care îl face garant al veridicităţii şi legalităţii actelor.

Înainte de redactarea şi autentificarea actului, notarul discută personal cu părţile în vederea stabilirii clare a scopului urmărit de acestea prin încheierea actului juridic, le sfătuieşte şi le dă lămuriri pentru alegerea acelor clauze, tipuri de acte şi soluţii juridice cele mai echilibrate şi potrivite pentru realizarea în mod cât mai complet a scopului practic propus, urmârind în permanenţă ca actul astfel proiectat să nu contravină legii sau bunelor moravuri şi să nu genereze litigii inutile. La momentul semnării efective a actului autentic, notarul se asigură că părţile au înţeles conţinutul actului şi efectele pe care acesta le va genera, că au discernământ şi ca voinţa le este liberă şi nealterată.

Eficienţa este datorată faptului că notarul nu îşi exercită profesia ca un funcţionar public al statului, ci sub forma unei profesii liberale, care permite alte standarde cu privire la eficienţa şi încrederea serviciilor prestate. Astfel, rapiditatea întocmirii actelor şi a îndeplinirii formalităţilor legale, depăşirea dificultăţilor tehnice în timp scurt, trimiterea actelor către registrele de publicitate prin mijloace electronice sunt posibile prin investiţii considerabile în personal şi în dotări tehnice corespunzătoare, care îi dau cetăţeanului garanţia siguranţei şi eficienţei actelor îndeplinite. Prin intermediul tehnicii moderne, notarul asigură în mod riguros evidenţa şi publicitatea actelor instrumentate, în cazurile prevăzute de lege, ceea mai mare parte a actelor fiind transmise registrelor în timp real, prin mijloace electronice, prin intermediul semăturii electronice.

Alegerea de a merge la notarul public pentru încheierea unui act juridic face diferenţa, ca şi în cazul unei boli, între a preveni şi a trata. Deşi în rândul opiniei publice s-a propagat ideea că onorariile notariale sunt excesiv de mari şi nejustificate faţă de serviciul prestat, în realitate costurile unui eventual proces care ar decurge sunt de cel puţin câteva ori mai mari şi uneori greu de anticipat, pentru că includ taxe de timbru şi onorariile avocaţilor şi experţilor implicaţi, costurile executării silite şi onorariul executorilor judecătoreşti, fără a mai pune la socoteală timpul şi resursele necesare prezenţei la termenele de judecată şi stresul psihologic generat de implicarea într-un dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Cei care solicită un serviciu notarial trebuie să aibă întotdeauna în vedere faptul că documentul cu care părăsesc biroul nu este doar o simplă „hârtie” semnată şi ştampilată de către notarul public, ci rezultatul unui proces complex, în care sunt implicaţi atât notarul public cât şi întregul personal al biroului, care presupune verificare, analiză, solicitarea şi obţinerea tuturor documentelor necesare, redactare şi arhivare, toate făcute în scopul garantării siguranţei şi echilibrului circuitului civil.

În concluzie, notarul public reprezintă:

garanţie de siguranţă şi legalitate: obiectivul său este ca actul notarial să fie in conformitate cu legea şi dorinţa părţilor şi să fie inatacabil; actul autentic notarial face dovada până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale notarului instrumentator, şi, până la proba contrară, pentru celelalte menţiuni

accesibil: prin răspândirea teritorială echilibrată, veţi avea întotdeauna în apropiere, cel puţin un birou notarial existând în circumscripţia fiecărei judecătorii din România

un profesionist cu înaltă calificare: accesul în profesie reclamă studii de specialitate aprofundate, stagiu de pregătire şi un mecanism de selecţie dur şi obiectiv, sub supravagherea Ministerului de Justiţie; notarii îşi actualizează în mod constat nivelul cunoştinţelor prin intermediul pregătirii profesionale continue obligatorii

independenţă: notarul exercită o profesie liberală şi se supune Legii

modernitate: notarii publici încearcă în permanenţă să se adapteze evoluţiei societăţii şi tehnologiei, prin serviciile oferite şi dotările birourilor notariale şi ale organismelor profesionale

eficienţă: costul actului notarial şi timpul dedicat realizării acestuia sunt net inferioare costurilor economice şi sociale ale litigiilor pe care le evită.